Imi spunea cineva, cu care am schimbat impresii despre carti, ca Dostoievski este greu de inteles. Dupa parerea mea, nu este  alambicat, ba chiar te provoaca sa te conectezi la scrierile lui. Stilul autorului este reprezentativ in literatura clasica universala.  Operele lui au o profunzime aparte, substrat psihologic si personaje bine conturate. Descrie omul pana la cea mai adanca stare de fapt, pana la cel mai ascuns gand.  Citind cate ceva despre viata lui, am realizat ca a  inteles foarte bine sa isi scrie personajele prin prisma propriilor lui trairi.

Actorii pe care ii pune in scena sunt macinati de suferinta, acaparati de vid, umili sau inocenti.

Crima si pedeapsa  este un roman psihologic senzational.
Acest roman prezinta drama unui student sarac obligat sa renunte la studii din cauza situatiei financiare precare,un om care ajunge sa jefuiasca si sa omoare justificandu-si astfel faptele.

Autorul il infatiseaza pe  Raskolnicov, un idealist prin gandurile caruia trec idei  criminale, un om care ajunge sa savarsasca dublu asasinat. Omoara o camatareasa la care se duce cu diverse lucruri sa le vanda pentru a nu avea lipsuri materiale si se vede nevoit sa o omoare si pe sora acesteia ca sa nu fie denuntat. Drama lui incepe cand remusarile pentru faptele comise fac din el un om macinat de ganduri, un om care de la superioritatea pe care o avea fata de omenire, ajunge sa gandeasca ca de fapt, are o conditie mediocra.

Am fost intrigata de un personaj complex, controversat. Cuprins de probleme, un om care considera despre el ca are principii, dar totodata este capabil de crima. Cu insusiri de grandomanie.

„Eu nu am ucis un om, am ucis un principiu”.

Toate aceste contradictii contureaza profilul psihologic al lui Raskolnicov.
Omoara din cauza saraciei? Din grandomanie? Din nebunie? Din credinta ca „gandacii trebuie omorati”?

Dialogul cu el insusi, mustrarile de constiinta, modul de a analiza caracterele oamenilor cu care intra in contact, motivatia crimei pentru care a infaptuit un plan minutios, toate acestea reprezinta un periplu al mintii.
Insusi faptul ca isi doreste ca lumea sa il asocieze cu Napoleon, m-a facut sa sa ma gandesc la motivul pentru care si-a pus in aplicare planul.

Am vorbit despre crima.

E randul pedepsei.

Dovada ca exista speranta este chiar personajul despre care am spus deja ca este unul complex.

Este inchisoarea pedeapsa pe care o suporta? Mmmm… Nu.

Pedeapsa lui este una mai profunda, mai greu de acceptat.

Crima si pedeapsa – o carte despre intunericul, dar si lumina mintii, despre saracie, boala si constiinta.
Adevarata suferinta vine din constiinta, nu din lipsa nevoilor.

„Viata inlocuise judecata”.

Tu cum il percepi pe Dostoievski? In ce stare te-a lasat aceasta carte? Mi-ar placea sa imi scrii despre parerile tale.

Nico 🙂